Conserve de ravioli retrase din cantine școlare în Franța, din cauza depistării cărnii de cal

Conserve de ravioli retrase din cantine școlare în Franța, din cauza depistării cărnii de cal
Conserve de ravioli servite în cantine din Bordeaux și Mérignac, în sud-vestul Franței, au fost retrase din cantine școlare, după descoprirea de carne de cal, relatează AFP.
Publicat: 14/03/2013, 11:15
Actualizat: 04/07/2013, 01:19

Conserve de ravioli servite în cantine din Bordeaux și Mérignac, în sud-vestul Franței, au fost retrase din cantine școlare, după descoprirea de carne de cal, relatează AFP.

„S-au detectat anomalii la conserve de ravioli etichetate drept «numai din vită»”, a anunțat într-un comunicat servciul însărcinat cu restaurarea în cantine, precizând că aceste conserve nu prezentau „niciun risc sanitar”.

În cadrul unor analize efectuate în mod regulat în cantinele școlare fost descoperită prezența cărnii de cal. Conservele de ravioli reprezentau prânzul alternativ servit în timpul grevelor, intemperiilor sau unor pene de material.

La sfârșitul lui ianuarie, în cursul unei greve de două zile a personalului municipal din orașul Bordeaux, s-a servit ravioli, a declarat părintele unui elev pentru AFP.

Societatea Panzani a anunțat la 26 februarie că a detectat prezența cărnii de cal în mai multe conserve de ravioli din carne de vită fabricate de marca William Saurin.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Legea pensiilor 2024. Reguli la acordarea drepturilor pentru urmași
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Parcursul și influențele care i-au modelat cariera lui Alex Mica, artistul care a făcut...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...